sâmbătă, 11 iunie 2016

Primii cercei facuti de mine

Imi plac cristalele, pietrele naturale, imi plac si bijuteriile cu acestea, am o atractie pentru ametist. Anual, se organizeaza in orasul meu un targ cu cristale, pietre, bijuterii si incerc sa nu-l ratez. Anul acesta m-am invartit pe acolo ceva timp, mi-am luat o bratarica cu ametist, un pandant din aventurin si as fi vrut o pereche de cercei candelabru... Nu am gasit nimic sa-mi placa. Si asa mi-a venit ideea de a incerca sa-mi fac eu o pereche. Cum pe net, cu ajutorul lui google, gasesti cam ce doresti, am inceput sa caut informatii despre cum s-ar confectiona diverse; am gasit tutoriale, am gasit si furnizori, exista si un magazin specializat pe asa ceva, asa ca m-am pus pe treaba. Nu pot spune ca cerceii, primii cercei facuti de mine, sunt preferatii mei acum, dar... sunt primii si i-am facut cu ce am gasit in prima faza: candelabre de bronz, margele de sticla albastre si albe, margele ochi de meduza refolosite de la o bratara luata din Grecia acum multa vreme. Buclele acelor de prindere nu au fost nici ele perfecte, dar am desfacut, refacut, pana am fost cat de cat multumita. Iar acum, cand am la activ mai multe perechi de cercei, ma uit la acestia ca la Cenusareasa :)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu